La Multi Ani, va multumesc si imi cer scuze.

Va urez un An Nou mai bun decat asta care se incheie astazi. Toti ne dorim sa fim sanatosi, sa avem putere de munca, sa avem rotitele intregi la mansarda si sa ne bucuram de o viata frumoasa alaturi de cei dragi noua. Si sa castigam la loterie, sa nu care cumva sa spuneti ca nu-i asa :) .

Va multumesc tuturor celor care ati intrat aici, in casa mea, celor care ati citit ce am scris, celor care au empatizat cu mine ca si celor care nu au facut-o. Va multumesc pentru ca m-ati ajutat sa inchegam, asa cum e ea, o comunitate frumoasa de romani plecati aiurea prin cele strainatati, ca m-ati ajutat uneori sa plang, alteori sa rad cu lacrimi, uneori sa ma bucur de succesele voastre, alteori sa va fiu alaturi la greu. Mi-ar fi placut sa fim cu totii acum intr-un salon, in jurul focului, cu cei dragi alaturi si sa radem ca apucatii sau sa fim seriosi in planurile ce le-am face pentru noul an. Nu se poate… Dar se poate sa va spun ca va simt pe toti aproape, fratii si surorile mele de emigratie. Capul sus si sa tragem tare pana in ziua in care unul dintre ai nostri va ajunge sa conduca Romania.

Imi cer scuze daca limbajul meu uneori a luat-o razna, daca am aruncat cu virgulele precum taranul cu boabele pe ogor, daca alteori am patinat un pic pe ghetusul gramaticii sau daca pasiunea si furia au razbatut din vreo postare de-a mea.

Atunci cand voi ridica paharul la miezul noptii vreau sa stiti ca am un gand bun pentru voi toti, vizitatori sau comentatori ai acestui blog, emigranti sau traitori inlauntrul granitelor. Ridic paharul pentru voi si pentru maica noastra, ROMANIA! La Multi Ani!!!

Ministerul Nimicului.

Sintagma este preluata de la prietena Neuroanchiloza- o gasiti in dreapta, in blogroll- care lucreaza in domeniul medical si are apetențe in a gasi articole pe tema medicala din Romania si din lume. Ceea ce a gasit ea mai zilele trecute si a publicat pe blog depaseste orice imaginatie in ceea ce priveste faza aia cu tichia de margaritar pe care o tot invatam noi, astia mai batranii, in copilarie. Cititi acest articol, apoi stirea de pe Mediafax si, daca mai aveti nervi, cautati si ordinul publicat in MO. O sa va radeti cu lacrimi. Am si comentat la prietena Neuroanchiloza pe tema asta, nu o mai fac si aici. Asta ar fi un exemplu.

Al doilea ar fi o ancheta jurnalistica din Jurnalul National. Articolul de la care s-a plecat e acesta si a generat, la cateva zile distanta, aceasta replica, din care va rog din inima mea mica, dar voinica, sa cititi si atasamentul.

Eu sunt un consumator fanatic de literatura SF de cand am invatat sa citesc. Am inceput cu colectia revistei Stiinta si Tenhica, am continuat cu absolut tot ce era publicat in anii grei ai comunismului si am sfarsit prin a fi abonat la Biblioteca Americana din Bucuresti, de unde luam numai SF-uri, incepand cu Asimov si terminand cu Clarke. Sau invers… Am si scris, imediat dupa Revolutie, doua povestiri. Una dintre ele cred ca este publicata in Colectia Stiintifico-Fantastica din anii aceia, cel putin asa m-a lasat sa inteleg scrisoarea primita de Mihai-Dan Pavelescu in vara lui `90. Dar nu trebuie sa fii vreun mare consumator de SF ca sa-ti dai seama de jocul pe care il face acest domn, Ioan Piso pe numele lui, seful ROSA. A avut un buget pe mana din care a impartit cu generozitate pe unde a vrut. Si nu mai intru in detalii, ca ar trebui sa-mi aduc aminte si de Udrea si de Videanu si de……

Ca o antiteza la nesimtirea, tupeul, incultura, aplecarea spre prosteala, modul jmekeresc in care acest Ioan Piso iti intoarce portofelul in fata, va propun un mod omenesc de comunicare. E vorba de ARCA, o organizatie non-guvernamentala care, pe langa obiectivele pe care si le-a propus, are unul si mai mare: alearga dupa bani! Cititi acest articol-interviu si va rog sa remarcati amaraciunea cu care Dumitru Popescu incheie.

Diferenta? Un neica-nimeni care face misto de toata lumea prin ton, prin argumentare, prin logica sucita a frazei, cat sa te pierzi in amanunte si sa te prosteasca sau sa te zapaceasca la lumina zilei, si un om care stie ce zice, e sincer, e dedicat misiunii sale. Primul e slujbas la stat si e un PURTATOR DE STAMPILA, cu nimic mai prejos decat ala care iti da aprobarea sa-ti faci un balcon la casa, sau sa muti un nenorocit de contoar electric sau de gaze 3 metri mai la dreapta, sau iti face o ”ancheta sociala” care dureaza 4 ani ca sa infiezi un copil, etc. Celalalt e o persoana particulara care are o pasiune si care, pentru visul sau, a strans pe langa el o seama de nebuni care sunt dispusi sa-si sacrifice banii, timpul liber, VIATA, pentru a atinge stelele.

Oameni frumosi de la ARCA, va sarut cu drag!

Domnu` guvernul Ponta 2, faceti ceva sau incepem sa va injuram de mama?

Atunci cand mai acum mai cateva zile s-a anuntat ca Spania va prelungi si la anul interdictia pe piata muncii pentru romani, voiam sa scriu ceva pe tema asta. Programul incarcat m-a impiedicat sa o fac si intre timp a aparut un articol care abordeaza chestiunea. Autorul e Felix Damian si a aparut in Romanul din Spania. Va dau linkul mai tarziu.

Acum, cateva consideratii personale:

Politica guvernului roman in ceea ce priveste emigratia:

Nu exista! Vezi prin filme cum americanii sunt obsedati de drepturile cetatenilor proprii prin lume. Sa zicem ca sunt doar filme, dar stiu sigur ca o sumedenie de tari sunt foarte atente la aceste drepturi in realitate. Statul roman AR TREBUI sa stie ca noi, emigrantii romani, suntem vreo 3 milioane raspanditi prin toata lumea. Ar TREBUI sa stie ca nu am plecat de acasa de bine, ci datorita conditiilor care ne sunt oferite acasa, in tara. Unii sunt nemultumiti de salariile pe care le-ar primi comparativ cu pregatirea profesionala, altii considera ca nu sunt apreciati la adevarata valoare si cauta respectul, altii vor sa creeze si li se pare aberant sa scoata din buzunar zeci de milioane pentru un tiraj de 1000 de exemplare din cartea lor, altii vor sa faca cercetare si nu au unde in tara, altii vor sa schimbe decorul cativa ani, altii au plecat pur si simplu scarbiti, simtind nevoia sa traiasca NORMAL macar cativa ani inainte de pensionare (cazul meu). Motivatiile sunt diverse dar concluzia e doar una si o repet: nu am plecat de bine din tara. Lucrurile merg atat de sucit si de nenatural si de alambicat in Romania incat noi am ales drumul asta. Binenteles, ca la noi, la romani, trebuie sa existe doua tabere: ”Ce ba, ati plecat? Pai sunteti niste lasi, ati fugit cand noua, romanilor, ne e mai greu si va duceti la caldurica si la bani mai multi! Fricosilor, veneticilor, oameni de nimic! Lasa ca ne descurcam si fara voi!!!”. Asta ar fi una. Cealalta zice” Lasa, ma, ramaneti voi in Romanica, sa contruiti voi societatea capitalista multilateral dezvoltata. O sa muriti de foame, analfabetilor si manelistilor care sunteti, ca noi o sa ne luam Ferrari si vile pe coasta de Azur si pe Costa del Sol, saracilor!”. Stiu ce spun, am intalnit de-a lungul anilor cele doua tipuri de atitudini mai peste tot in blogosfera romaneasca, nu neaparat in articolele scrise, cat mai ales in comentarii; acolo este ”marea muta”, vocea boborului si acolo se sfasie perdeaua decentei si a bunului-simt, de colo incepe si acolo se sfarseste sinceritatea, la adapostul anonimatului. Faptul ca noi suntem aici nu e vina noastra. Eu pur si simplu sunt crunt dezamagit unde este Romania astazi. Am plecat intr-un fel de cursa umar-la-umar alaturi de Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, printre altele. Unde sunt tarile alea acum, din orice punct de vedere vorbind si unde suntem noi? Si nu ”unde”, cat mai ales ”DE CE???”. Iliescu, Vacaroiu, Nastase, fratii Paunescu, fratii Micula, Temesan, Stanculescu, Constantinescu, Remes, Basescu, Hrebenciuc, Udrea, Boc, Videanu si multi, multi altii ar trebui sa raspunda la intrebarea asta, dar n-or s-o faca. Deja sunt satui.

Guvernul ar trebui sa fi dezvoltat deja o strategie de omogenizare a emigratiei. Nu a facut-o. Guvernul ar trebui sa stie ca numai in Spania sunt ZECI de asociatii, comitete si comitii (ah, nene Iancule!…) care nu fac altceva decat sa paraziteze statul spaniol, in numele TUTUROR emigrantilor romani, organizatii constituite in jurul cate unei familii, de obicei de tigani, care nu urmaresc decat doua scopuri: sa traga bani cu nemiluita si sa nu munceasca. Si asta doar in Spania. Adaugati Italia si Franta, celelalte doua tari care ”duc greul” emigratiei romanesti in Europa si veti avea un tablou destul de elocvent. Ce spuneti, domnu` guvernu`? Ca ati rezolvat problema? Avem un minister al Emigratiei? Aha! Cine il conduce? Cristian David, nenea ala care a obtinut in Colegiul 1 Diaspora 14.811 voturi si nu s-a ales in detrimentul lu` domnu` Riceard, care a impuscat 21.727 de voturi la Senat? Gata, ne-am linistit…

Atitudinea altor guverne fata de noi:

Acum 23 de ani Romania avea un capital de respect fenomenal, care a fost risipit in vreo 6 luni, gratie nemernicului de Iliescu. La asta au mai contribuit reportajele din casele de copii raspandite peste tot in tara si rapiditatea cu care structurile politice unguresti s-a miscat. In prima problema noi, ca popor, nu aveam nici o vina, fusese politica de stat iar poporul roman nu stiuse de ea, ocupat sa stea la coada si tinut in bezna; ca s-a numit electrica sau informationala, tot bezna a fost. In cea de-a doua problema, lovitura de maestru a AVO (serviciile secrete unguresti), impreuna cu unii unguri traitori in Romania, a avut efectul unei muscaturi de cobra. Au reusit sa prezinte incidentele de la Targu- Mures INVERS decat cum s-au petrecut. Aveau un mai bun control al mass-media occidentale si o mai cuprinzatoare viziune asupra politicii externe- si le-au folosit la maxim si de o maniera excelenta. Atunci a murit politica externa a Romaniei! Si nici ca si-a mai revenit. Din acea zi suntem priviti cu suspiciune, trebuie sa juram pe rosu daca vrem sa ne creada cineva, liderii nostri politici sunt tratati cu cel putin condescendenta pe la party-uri europene, chinezii sunt cu noi politicosi cam cum as fi eu cu o ruda matoala: ii dau un pahar de vin si il trimit frumos acasa, sa faca nani in continuare, rusii se pisa efectiv pe noi cu zambetul pe buze (a se vedea pretul pe care il plateste Romania pe metrul cub de gaze comparativ cu ORICE tara europeana), ce sa mai vorbim…, nimeni nu ne ia in serios. Avem si noi un succes: Bogdan Aurescu a reusit sa ne mareasca platoul continental al Marii Negre. Si? Totul a reintrat in normal: firme straine au facut prospectiuni, au gasit gaz, alte firme straine au obtinut concesiunea, gata!, am ramas si fara asta. Daca ma insel, corectati-ma si imi cer scuze. Nastase a dat tot petrolul ca sa fim primiti in UE, sau cam asa ceva, aurul e plecat si el tai-tai. Am rezolvat cazul… Asta e politica externa? Pai e normal ca guvernele occidentale ne trateaza ca pe sclavi daca nu are cine ne apara.

Daca ma enerveaza ceva la popularii spanioli, care conduc acum in regat, prin Mariano Rajoy, seful lor, e ca au uitat. Da, spaniolii, nu numai popularii, au uitat! In anii `60 au plecat de acasa in bejenie in Franta dar mai ales in Germania, de scarba lui Franco. Marile averi din Spania zilelor noastre, cu putine exceptii, sunt facute in Germania. Ei au fost gradinari si soferi, ca de altceva nu erau capabili, iar ele au fost servitoare prin mai toata Europa; la un moment dat aproape se bateau pe slujbe cu turcii, care aveau un statut special in Germania, de ”muncitor invitat”. Cativa s-au intors acasa in `75-`76, dupa moartea lui Franco, dar majoritatea au venit inapoi dupa `86, dupa ce au intrat in UE, sau cum se numea atunci. Apoi au luat viteza in `90, dupa ce au adoptat mai intensiv sistemul american al creditelor la banci, s-au ridicat, au ridicat si nasul. Dupa aceea s-au bagat tot mai mult in datorii, au facut cea mai tare infrastructura din Europa, au facut cartiere, orase, au imbunatatit sanatatea, scoala, etc. Apoi a venit criza si s-au transformat in ceva hidos: intr-un popor care are nevoie de emigranti dar pe care nu vor sa-i plateasca cum trebuie. Dar nu pe toti. Sud-americanii sunt mult mai multi ca noi, dar sunt angajati peste tot- cu salarii mici. Marocanii au invadat tara dar au statut special- printre altele pot sa toarne oricati copii vor, statul spaniol ii plateste la bucata. Cubanezii pot deveni cetateni spanioli daca indeplinesc niste conditii minime, mi-e lene acum sa caut… Noi, romanii, ne platim chiriile, asigurarile de sanatate, platim la pensii, taxe si impozite pe masini si pe case si, mai important decat tot, MUNCIM. Nu stiu cum dracu` se face ca nu am vazut nici un marocan zidar sau sudor ori un argentinian care sa fie capabil sa faca un zid drept, masurabil cu polobocul sau laserul. Dar noi nu avem ”spate” acasa, aia e… Suntem buni atunci cand trimitem bani acasa la ai nostri si intram in statistici, ne facem case si platim impozite la statul roman fara sa stam in casele alea, ca mai avem treaba pe aici, cand platim rovignetele la intrarea in tara, cand bagam bani in curul bancilor pentru operatiuni de internet-banking, cand suntem fututi de niste firme de cablu de cacat, care ne impun ce sa vedem la antenele noastre carate prin Europa sau aiurea. Lucrurile aste pot parea banale, dar se aduna si nu fac altceva decat sa ne sopteasca la ureche zi de zi ”Mai stai acolo. Mai ai rabdare”. Ceea ce si fac.

Acum cititi acest articol. E un pic mai calm decat ce am insirat eu mai sus, dar in esenta spune cam acelasi lucru, numai ca e vazut de pe alt scaun al tribunei. Hai sanatate!

Ce caută Moise în Japonia?

Asa titlu impactanct nu am mai gasit de mult . Nu va ganditi la conotatii biblice, ma cunoasteti mai bine de atat ;) . Omul mi-a fost semnalat de prietena neuroana. Ce vreti, astia de peste ocean incep sa si gandeasca atunci cand sunt sarbatori. Noroc cu ai nostri, ca ei gandesc tot timpul :)

Moise traieste in Japonia. Dar asta nu e chiar telul lui in viata. Omul mai si gandeste. Si, uneori, se mai si enerveaza si mai si riposteaza. Articolul sau m-a facut sa lacrimez si vreau sa va spun ca nu sunt un tip chiar asa de lacrimabil la prima vedere. Daca vrei sa ma impresionezi, scoate-ma mai intai la o prajitura, bem si noi un Cico, mai du-ma la Zoo Baneasa, la o tura cu barca in Cismigiu… Dar nu e cazul lui Moise.

Articolul ce m-a facut sa-l remarc e asta. Eu am la 20 de metri un magazin cu specific romanesc. Pe langa asta, imi pun singur varza murata si imi fac gogonelele. Acum, sincer vorbind TU, cetatean roman traitor in interiorul granitelor romanesti, credeai ca un roman poate sa-si puna aceste probleme?

Dar ceea ce este demential pentru mine este intromisiunea pițiponpincărismului pana si la catralioarde de kilometri de Romanica. Cititi acest articol dar, mai cu seama COMENTARIILE, cel putin primele 10-11. Va promit o amestecatura de sentimente si trairi ce nu le-ati mai experimentat de cand ati plecat de acasa. Credeam ca doar in Italia, Spania si Franta functioneaza maneleala, feisbucela si agramaticalitățile. M-am inselat amarnic!

Bun venit, Moise, printre noi!

PS: nu prea le am cu japoneza, dar sper sa nu o dau in bara: 歓迎 ;)

Data exacta a mortii colindului in Romania: 24 Decembrie 1989

Citind un articol al prietenei Zorele astazi, mi-am adus aminte si eu de cum era treaba cu colindul inainte de `89. Era simpla: in blocul nostru eram zeci de copii si nu trebuia sa ne intrebuintam prea mult cu colindatul in alte blocuri, parintii nostri erau cumva obligati sa primeasca colindatorii ai caror parinti erau cumva oligati sa ne primeasca si pe noi. V-ati prins? Eu faceam echipa cu frate-miu Vali si cu Piticu`, de la 38. Adica noi stateam la apart. 40 si el la 38, la etajul 9, bloc H1, sos. Giurgiului nr. 96-102. Cum sa nu ne primeasca parintii lu` Vanatu` si ai lui Tiganu`, ori ai lui Calu`si Manzu` de la 4, ori ai lui Pisote si Anemari de la 10, ori ai lui Oana, Nicu si Marian de la parter, etc, cand si ei erau pe ”traseu”?… pai a doua zi afla tot blocul si nu era bine deloc. Dar nu se intampla. Primeam covrigi, mere, pere, bomboane, portocale, banane si bani. Cu banii era o treaba tare misto: tocmai aparuse moneda aia de 5 lei de aluminiu. Eram asa de bucurosi cand voiam sa zornaim sacul si nu se auzea nimic, de nu pot sa va explic! Cu covrigii si fructele era simplu: fugeam repede cu ele acasa pentru a apuca parintii sa le puna la baza bradului, ca venea Mos Craciun. Ai mei nu s-au complicat cu Mos Gerila, auzeam de el de alti copii :)

Cand ne-am mai marit un pic, pe la 13-14 ani, am inceput sa atacam si celelalte blocuri: H2 si A (blocul de militieni si securisti). Era la fel de simplu: deja ne facusem prieteni acolo si nu stiam noi ce-i aia lupta de clasa sau dizidenta. Mergeam, totusi, la prietenii nostri: Nemo, Costel Bibanu, Adi Grasu, Ciki-ciki, Dana si, binenteles, Faustina- prima mea dragoste. Dar asta ramane privat, da? ;)

In acelasi timp, parintii nostri faceau bradul. Amaratul de brad, nu care cumva sa fi fost molid!!!, cu cateva crengi amarate, dar mirosind dumnezeieste. Treaba cu bradul se rezolva de la uzina, ”Autobuzul” in cazul nostru. In dupa-amiaza de Ajun se facea la sala de festivitati a uzinei un mare spectacol de Mos Ajun. Canta trupa de muzicieni( Puiule, cel mai tare baterist cu ochelarii grosi pe care l-am cunoscut, unde oi mai fi?) a uzinei, noi, copii de la scolile si gradinitele patronate de uzina prezentam programe artistice, venea Mosul si, dupa tabel si dupa numarul de copii, ne dadea cate o sacosa de un leu care era intotdeauana plina-ochi cu ciocolata, banane, portocale, biscuiti Berceni si alte alea. Brazii se dadeau dimineata tot dupa tabel, de la sindicat, ca si cadourile de Craciun, dar erau trasi la indigo, nimeni nu se plangea ca a primit unul mai smotocit sau mai nu-stiu-cum.

Oricum, pregatirile pentru brad incepeau cam din noiembrie, cand incepeam sa strangem capacele de la sticlele de lapte si borcanele de iaurt, care erau argintii si de la sticlele de Sana, care erau albastre. Si hartie de impachetat de peste tot. Si pungi colorate de prin aprozare. Faceam niste lanturi colorate cu hartiile alea cu aluminiu…. opere de arta! Mai erau, asa dupa cum isi aminteste si Zorele, un fel de carlige de rufe care se prindeau de crengile bradului si care aveau un suport pentru o lumanare si care erau sa ne coste o tragedie. Tata a dat foc la lumanari si tot el, vreo 10 minute mai tarziu, a aruncat o carafa de vin peste brad ca sa il stinga, ca pomul cam luase foc din cauza ca omul calculase gresit asezarea unei lumanari sub o creanga. S-a lasat cu arsuri pe maini si cu goana dupa ceva vin, ca veneau invitatii la masa si…..

Sa nu va inchipuiti ca ne duceam la colindat ca Hitler in campania din Rusia! Eram foarte dedicati si atenti sa nu dezamagim. Invatam ca pe apa vreo 3 variante a lui ”Buna dimineata la Mos Ajun”. Ne faceam costume si aveam bici si caciuli de astrahan, urlam cat ne tineau plamanii si faceam si ceva coregrafie. Nu mai spun cand mergeam cu ”Steaua”, ca aia era direct pe bani, nu intrau consumabile la negociere. Munceam cate 3-4 zile sa facem cea mai tare stea din hartie colorata, creponata si lucioasa… nu mai vorbim de cat aracet sau pap consumam.

( Imi spune tata ieri, cand il sun sa-i urez alea-alea, el locuind deja de vreo 4 ani la tara:

- Vin unii la poarta si suna. Deschid poarta larg, sa intre colindatorii.
– Si?, intreb eu.
– 4 insi, imbracati in trening zic ”Ne dati ori nu ne dati?”. Atat. Si au intins mainile. Maica-ta, aia cu cratima, le-a dat cate un covrig, un mar si 10 lei. Aia s-au uitat in scarba si au plecat.
– Si, dupa aia? intreb,
– Am scos soneria din priza, zice tata.

Macar sa-i fi intrebat ”Trick or treat?”, ca stiam o treaba.)

In `89 stateam inca in acel apartament. Deja facusem armata cu doua luni in plus, deja participasem la Revolutie, fara sa-mi iau mai tarziu ceferticat de revolutionar, cu toate ca am fost efectiv rugat. In seara zilei de 24 decembrie nimeni nu a sunat la usa noastra sa ne colinde. Nu pentru ca uitasera colindatorii cum se face, ci pentru ca un agent sovietic, pe numele lui Nestor Brates, unul din multii din acele zile- dar el a fost cel mai vizibil- ne spunea ca apa e otravita si ca grupuri de colindatori, care erau de fapt teroristi, vor sa ne omoare in case in timp ce ne colinda.

Atunci a murit colindul in Romania! Cand nimeni nu le-a mai deschis usa- toti erau ocupati cu privitul la televizor. Acum e prea tarziu. ”Colindele” de pe la tv sunt pastise publicitare.

Mirosul de brad s-a transformat in miros de eticheta in Romanica!!!

Deci, io m-am pregătit…

… de Apocalipsă:

Dongabone inarmat pentru Apocalipsa

Acum, dacă ceva iese prost mâine, vă zic un sincer ”Mi-a părut bine de cunoștința” și, vorba Prințului Întunericului, Cel Cu Creierii Prăjiți, ne vedem în partea cealalaltă. Vă aștept cu grătar, bere și rock, ok? Vă pupă Don Gabone! ;)

Cine mai vine pe blogul albastru.

1- fosile. Omul scrie foarte frumos, adica e calm, citet, nu foloseste un limbaj pretios si e o reala placere sa-i citesti povestirile sau amintirile. Deci, pe gustul meu. Mai ales ca are si o varsta… (da, fosile, chiar am calculat :) );

2- Viorel Ilisoi. Il ”cunosc” de la inceputul anilor `90, cand a inceput sa scrie, cam in acelasi timp cu Simona Catrina si Alice Nastase. Din toata puzderia aia de oameni noi aparuti dupa Revolutie care isi incepusera carierele de jurnalisti, in toata galaxia aia de ziare, reviste, magazine si alte publicatii, mie, nu stiu de ce, acesti trei oameni mi-au atras atentia. Adica stiu. Erau, si continua sa fie ALTFEL. Ma rog, dupa atatia ani, carierele lor au cunoscut o sumedenie de intorsaturi. Vorbind doar despre Viorel Ilisoi, l-am citit cu mare placere de-a lungul anilor. Reportajele sale din Jurnalul National, despre orice subiect, sunt fabuloase. Acum, in perioada asta in care mai toti ziaristii isi scriu articolele fara sa se miste din fata tastaturii, omul asta merge pe strada, vorbeste cu oamenii, intreaba si apoi scrie. Luciditatea, uneori ironia, alteori cinismul cu care acest om vede unele lucruri pe care noi, oamenii obisnuiti nici nu le bagam in seama, pe mine m-au impresionat intotdeauna. De aceea, va invit ca, din cand in cand, sa intrati pe blogul sau si sa-i cititi postarile. Eu o fac zilnic. Luati-le la rand si pe cele mai vechi, va promit ca nici macar unul nu va va dezamagi;

3- ziarul ”Romanul din Spania”. Un ziar despre romanii din Spania, scris frumos, simplu si cu o sumedenie de informatii folositoare pentru noi: ce legi s-au mai schimbat, ce se mai organizeaza pe aici, cum mai traieste o comunitate sau alta, etc. Foarte bine informat si destul de departe de orice inregimentare politica, dupa cate am observat. Pana acum :)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 59 other followers